La început a fost Băsescu. Apoi Tăriceanu. Apoi Băsescu. Băsescu din nou. Băsescu again. Băsescu fără număr (se ştie, se ştie!). N-am avut politologi aşa de fini încât să intuiască de pe atunci un început de rivalitate între Cotroceni şi Victoria. Da' bine că s-au dus amândoi de unde-au venit şi au lăsat podul în pace, să facă ce ştie el mai bine (podul): să lase apa să-i treacă printre picioare.
Podul ăsta (de fapt, sunt două, lipite unul de altul), se zice, ar fi fost ridicat de nemţi după WW2, ca despăgubire de război. Partea care se vede în poze este podul vechi, aşa-zis al nemţilor, şi care, de-a lungul timpului, a suferit cele mai puţine reparaţii, confirmând măiestria germană într-ale tehnicii şi determinându-i pe buzoieni să plece la căpşunile spaniole numai pentru a se întoarce cu un VW, Audi sau Opel.
Erau vremuri când buzoienii se mutau masiv, în zilele fierbinţi, sub podul ăsta. Jucau table, spărgeau celebrele seminte (care, de altfel, le-au adus şi celebritatea în cercul intelectualilor dă floare&dovleac), beau bere Vulturul (un sortiment de mult dispărut), pescuiau (n-a prins nimeni nimic niciodată) şi se înecau în valurile (sic! sick!) Buzăului. Era şi asta o distracţie, să te holbezi la rudele înecatului şi să dai cu regret din cap, mulţumit nu numai de faptul că n-ai mierlit-o tu, ci şi că s-a întâmplat, în sfârşit, ceva. Erau zile mari pentru posturile locale de televiziune, care aveau, finalmente, un subiect serios în afară de ştirile cu preţul legumelor din piaţa centrală sau realizările primarului din Poşta Cîlnău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu