Curcubeul beduin (Ar Raqqa 2)

Beduinii au cam pierdut din stilul nomad de viaţă. Încurajările oficialităţilor spre un mod mai sedentar de existenţă nu i-a îndepărtat, însă, definitiv de vechiul obicei de a se muta dintr'un loc într'altul. Au început să îşi construiască locuinţe în accepţiunea consacrată (occidentală, deci) a termenului - case, aşadar - dar tot alîturi, în corturi îşi duc marea parte a vieţii; din loc în loc, pe marginea rutelor ce leagă, peste pustiurile de nisip pietrificat, marile aşezări umane, se aştern şi trăiesc laolaltă cu turmele de oi şi capre. Cămilele au cam dispărut; sunt, mai degrabă, un detaliu dedicat turiştilor, aşa că trăiesc în turme domesticite. Nu, nu în ţarcuri; sunt lăsate libere, îşi văd de păscut zile la rând şi revin la stână când le apucă setea. De altfel, singurul loc din lume în care camilele trăiesc încă în libertate este Australia - dar acolo au ajuns aduse fiind, precum cartoful în Europa.

Locul cămilelor a fost luat de camioane de mare tonaj; autorităţile au făcut concesii populaţiilor nomade şi le'a exonerat de plata impozitelor pentru aceşti veritabili monştri ai şoselelor. Ca atare, pe şoselele (de regulă bune) ale Siriei poţi întâlni asemenea imensităţi pe multe roţi fără numere de înmatriculare sau, eventual, cu plăcuţe provizorii.
Ar Raqqa rămâne, chiar dacă nu mai are gloria comerciaslă de altă dată, un punct de atracţie pentru oamenii deşertului. Şi cum triburile sunt diverse, diversă este şi paleta coloristică a pieţei din oraşul de la malul Eufratului.